Inscripţii de Cult

 

INSCRIPŢII
Pe crucea fixată în colţul de sud-vest al bisericii se poate citi: „Ridicatu-s-au această sfântă cruce cu hramul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, în zilele luminatului domn Io Grigore Ghica Vodă, cu osteneala robului lui Dumnezeu Stoica”. Data nu s-a putut identifica, partea de jos a crucii fiind acoperită de ciment.
A doua cruce, aşezată tot în perete, în partea de nord-vest a bisericii are inscripţia: „Ridicatu-s-a această sfântă cruce de robii lui Dumnezeu: Paraschiva, Ioana, Ilinca, Joia, Ioana”.
Pisania bisericii: „Această sfântă biserică cu hramul Naşterea Maicii Domnului s-a ridicat din temelie în zilele prea înaltului nostru rege Carol Intâiul, şi al Mitropolitului Calinic Miclescu în 1871 şi terminând în 1881 de robii lui Dumnezeu: preotul Ion Popescu, Bănăţeanu Nicolae; Iosif Nicolae, Bănăţeani Ion. Zamfir Voica, Vintilescu Ilie, Nicolae Dorcioman, Gheorghe Bănică, Gheorghe Grigore, Bratu Voican, Ion Postelnicu, Gheorghe Becuţ, Constantin Dorcioman, Şerban Pătraşcu, Ştefan Dorcioman, Ion Bănăţeanu, Nicolae Nicolae, Constanti Cotescu, Gheorghe Stana, Gheorghe Stanca, Gheorghe Napotă, Ion Gheorghe Napotă, Ion C. Dorcioman, Dumitru Andriţoiu cu ajutorul celorlalţi Petre Cazan zugrav din Câmpulung”. Pictura bisericii s-a efectuat în intervalul ianuarie - august 1881.

INSTITUŢII DE CULT
Date despre biserica satului ce poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului” ce se prăznuieşte la 8 septembrie, mai devreme de 1880 deţinem puţine. Se găsesc date în legătură cu preoţii.

Mai întâi o însemnare pe un minei al lunii septembrie 1700: „Acest minei ce se zice al lunii septembrie, legatu-s-a cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Negoiţă zna Bogoslav, monah din Coteşti, ca să-i fie lui pomană şi părinţilor în veci. Şi am scris cu Gheorghe grămătic sna popa Luca vă dni Io Constantin Voevod, anii de la zidirea lumii 7208 (1700). Această însemnare este consemnată de preotul Ion Răuţescu, în monografia Câmpulugului referindu-se la mineiul lunii septembrie tipărit întâia oară când domnea Constantin Basarab Voevod Brâncoveanu, fiind mitropolit Teodosie, la sfânta Episcopie a Buzăului, leat 7206 (1698)”. Însemnare marginală: „acest minei ce este luna lui septembrie este al sfintei Biserici din Târg ot Câmpulung, ce se cheamă Biserica Grecilor, unde este hramul Sfântului Nicolae”.
Gheoca Logofăt
Însemnarea dintâi se află la urma mineiului[1].

Tot preotul Ion Răuţescu spune că după 1810 a slujit la biserica Sfânta Troiţă un preot Nicolae cu privire la care se vorbeşte într-un act al judeţului. El se înfăţişează la judecată cu Ion Albu şi cu mumă-sa Ancuţa zicând că are de moştenire o livadă numită Pungina în hotarul Coteştilor pe care a stăpânit-o neamul său timp de şaptezeci de ani, dar făcându-se o hotărnicie, s-a călcat acea livadă de către alţi moşneni. Cu 50 de ani în urmă. Moşnenii s-au înţeles cu Albu tatăl lui Ion, de la care se trage moşia, s-au împăcat prin zapis care s-a arătat şi la judecată şi în locul livezii Pungina, i-a dat altă livadă de trei pogoane şi patru prăjini, pe de la vale de popa Ion şi pe lîngă Sârbeşti, pogoane pe carte le-a stăpânit cu pace faţă cu Albu încă douăzeci de ani şi s-a sculat ion şi cu fratele său şi i-a luat moşia din mână, pe motiv că ar fi zălog de trei taleri şi jumătate de la o Despa, moaşa lor şi el neavând sineturi la mână şi nici ştiind ce să răspundă, nu a primit banii şi s-a retras. Dar în anul 1817, a vândut moşia aceasta împreună cu altă moşie la un logofăt Niţă Cotescu. Acum găsind zapisele de cumpărătoare şi cartea de judecată isprăvnicească din anul1771, cere dreptate şi fiind întrebat Ion sin Albu şi mumă-sa ce au a răspunde, se apărară tăgăduind că nu au ştire de aceasta şi nici nu au pomenit pe preot stăpânind, la care tăgăduire aduse preotul doi martori, pe popa Andrei care a mărturisit că până acum zece ani a cărat fân cu chirie la preot din această livadă. Aduse şi pe popa Teodosie de la biserica Fundeni, care arată că cu zece ani în urmă, popa Nicolae i-a vândut fân din această livadă şi mergând să o cosească, s-a învoit cu Albu şi cu fiul său Ion ca să cosească el cu ruptul şi cosind-o a ascuns două căpiţe de fân, care în urmă dovedindu-se s-a învoit de i-a dat o căpiţă de fân, iar Ion şi la aceasta tăgădiund s-a dovedit mincinos cu un zapis din leat 1814 prin care a pus zălog altă livadă a sa la un Vasile Ungureanu din Valea Siliştii şi scrie într-însul chiar Albu, tatăl lui Ion că livada acea se hotărăşte cu livada popii Irimiei. Din aceste livezi găsindu-se că este bună livadapreotului, i s-au şi ales prin măsurătoare la faţa locului şi s-a dat în stăpânire împreună cu fânul de estimp, iar Niţă cumpărătorul îşi va căuta cu dînsul după cum va şti[2].  Actul are importanţă nu pentru faptul că arată cum s-a tergiversat o neânţelegere pentru stăpânirea livezii din Pungina şi contravaloarea ei din alt sector care de fapt a fost tăgăduită şi nici pentru faptul că Niţă Cotescu a rămas răbdător pentru pământul cumpărat, dar este important că cel de al doilea teren se învecina cu Sârbeştii şi pentru faptul că aici facem cunoştinţă cu o seamă de preoţi care sporeşte lista preoţilor în adâncime către începutul secolului al XIX-lea: popa Ion, popa Andrei şi popa Irimia care sunt înainte de 1824, data ultimei judecăţi, dar chiar înainte de 1814. Niţă Cotescu poate să dovedească că este un vlăstar care porneşte de la Badea Cotescu.

În 1846, Bănică si Pătraşcu Sârbu face o plângere adresată astfel:
„Cinstitei Protopopii de Muscel-plecată jalbă, plecat jeluesc cinstitei Protopopii pentru preotul Ion Ungureanu din satul nostru Coteşti că în toamna trecută am luat pe fica Cârstina întru căsătorie cu bună învoire şi am ţinut casă, de când m-am căsătorit până la mai în 30 de zile şi atunci mă pomenesc că fuge de acasă fără niciun fel de pricină, ducându-se tocmai în Râul Doamnei la ale ei rude, luând cu dânsa tot ce au avut la mine, aşa eu aflând că este acolo, m-am dus la dânsa şi întrebând-o că la ce a fugit de acasă, iar dânsa a început a da în mine cu un băţ şi a zice vorbe rele, că cu mine nu mai şade, aşa dar a venit cu mine până în satul nostru, iar dânsa s-a dus la tatăl său, aşa eu văzând că nu urmează după datine, am încunoştinţat cinstita ocârmuire şi înfăţişându-mă cu numita o au îndatorat a nu mai asculta poveştile lui tată-său şi ale mumă-sii şi a merge şi a ţine casă cu bărbatu-său, aşa dar a mers acasă cu mine şi a treia zi Duminică noaptea în nouă zile ale lunii lui iunie, am prins-o pe nevastă-mea numita Cârstina curvind cu un fecior anume Nicolae al lui Gheorghe Breană din satul meu, prinzându-l i-am luat...[3] pe care le-am şi arătat înaintea cinstitei ocârmuiri. După această arătare a cercetat-o înalta ocârmuire care au şi dojenit-o cum au găsit cinstita Ocârmuire cu cale şi îndatorând-o a merge acasă şi a se părăsi de năravurile ce le-a căutat, iar numita nevastă a mers la mine acasă şi-au şezut până a doua zi şi a doua zi s-au dus la tată-său ca să-mi aducă hainele ei la mine şi n-a mai venit la mine şi deaceea rog cinstita protopopie să binevoiască a aduce pe numitul preot de faţă şi de a ne cerceta că eu nu o lepăd dar numita nevastă să-mi dea răspuns din ce pricină nu mai şade cu mine. Şi sânt al cinstitei Protopopii prea plecat,
Eu Bănică sin Pătraşcu Sârbu ot satul Coteşti, plecat jeluitor”[4].

La 18 iunie 1846, preotul Ion Ungureanu se adresează Protopopiei:
„Asupra chemării ce-mi face cinste cinstita Protopopie ca să vin a mă înfăţişa cu Bănică Pătraşcu cel ce au avut în căsătorie pe fica mea Cârstina, cu plecăciune răspunz că din multele mele neapărate trebuinţe neputând veni îmi cer a mi se mărgini soroc de 15 zile şi atunci voi veni negreşit
1846 iunie 18”.
Preotul face o scrisoare către satul Coteşti căruia i se ceruse să-i pună în vedere să se prezinte la Protopopie: „Fiindcă nici până astăzi n-am venit la înfăţişare cu gineri-meu înaintea cinstitei Protopopii în pricina de avem cu fi-mea Cârstina de a mea lipsă şi al doilea duminică în patru ale următorului august, de nu voi veni nici atunci să- mi pierd toate drepturile şi să nu mai fiu preot, deaceea m-am iscălit însu-mi.
1846 august 3”.

Nu se cunoaşte cum s-a soluţionat acest caz decât că din aceste documente luăm cunoştinţă că la biserica din Coteşti a slujit şi un preot Ion Ungureanu, poate în acelaşi timp cu localnicul preot Nicolae Becuţ.
Despre locaşurile de biserică ce au existat în satul Coteşti avem puţine ştiri. Un locaş mai vechi a fost pe stânga Bughii, aproape de pod. Nu avem despre el mărturii scrise, poate nişte săpături ce s-ar face la locul indicat n-ar strica. Alături de biserica actuală a existat încă din secolul trecut o construcţie de lemn care ar fi ars. Ea se afla la sud de actualul locaş. Pe acoperişul acestei biserici a fost însemnat stânjenul cu care în decursul timpului s-au măsurat hotarele satului. Dintr-un act nedatat rezultă acest lucru:
„Jeluim domnescului Divan că la măsurătoarea ce se face hotarului moşiei noastre Coteşti care se împarte în două cu sfânta mânăstire Aninoasa cu boierii hotarnici după davagilâcu[5] moştenilor Godeni, vecinii noştri de dinsus ca să li se descopere hotarele între noi cu dânşii, după nişte cărţi de împărţeală ce s-au fost făcut cu măsurătoarea de stânjeni între noi cu numita mânăstire, vedem că la capul de jos, despre Grădişte, la a patra măsurătoare se găsesc în stăpânirea sfintei mânăstiri peste patru sute de stânjeni, mai mult, stăpânind decât noi. Nu ne-am putut dumiri în ce chip sfânta mânăstire are prisosul acesta, fără numai dăm cu socoteală că sau n-am nimerit noi hotarul cel vechi de unde s-a măsurat atuncea moşia de către douăzeci şi patru de boieri hotarnici, că n-am găsit niciun fel de semn spre a ne face dovadă, nici au avut sfânta mânăstire vreun om cu bună ştiinţă a ne arăta hotarele între Coteşti şi Vlădeni sau de are deosebit sfânta mânăstire vreun trup de moşie de la cineva luat şi lipit cu acesta.
Deacea ne rugăm slăvitului Divan a se îndatora năstravnicului numitei sfintei mânăstiri a mai căuta la condica sfintei mitropolii să găsească cărţi cu care să facă dovadă, această sumă de stânjeni, ce stăpâneşte mai mult de unde o are, trimeţându-ne şi vechil a sta d efaţă aci până ce se va isprăvi hotărnicia căci nedovedindu-se că s-au hotărât este pe aiurea sau stânjenii aceştia îi stăpâneşte din alt trup de moşie, învederat vom cunoaşte că i-au cutropit din suma părţii noastre şi atunci vom fi siliţi ca să-i cerem prin jalbă, cu venitul lor împreună de câţi ani îi mănâncă. Osebit arătăm măritului Divan că la sfânta biserică a noastră ce o avem în sat, am găsit însemnat un stânjen cu care ne-au spus bătrânii noştri că cu acesta s-a sforit moşia odată. Iar acum vedem că boierii hotarnici măsoară cu alt stânjen, cu două degete mai mic decât acela şi rugăm să fie luminată poruncă ca tot cu stânjenul ce se găseşte pe biserică însemnat să se măsoare moşia. Şi de ar fi pârâţii în vreo bănueală, pentru aceasta noi vârsta de oameni ce ne aflăm acum în viaţă putem încredinţa cu jurământ că aşa l-am găsit pe sfânta biserică[6]. De ce va fi mila slăvitului Divan.
Domnescului Divan, prea plecaţi supuşi, noi toţi moşnenii Coteşti din judeţul Muscel” [7].

Revenind la felul de a fi al preotului Ion Ungureanu trebuie să admitem că în vrajba dintre fică-sa Cârstina şi ginerele său, Bănică Pătraşcu Sârbu o mare vină o are şi preotul. Nu numai că nu caută să aplaneze conflictul, dar refuză să se prezinte la chemarea ce-i face protopopul. O reclamaţie a Mariei Pătraşcu Sârbu împotriva sa lămureşte şi mai mult faptul că acest preot, prin ieşirile sale a depăşit regula obişnuită de comportare ca om şi mai ales ca faţă bisericească:
„Cinstitei Protopopii a judeţului Muscel-plecată jalbă
Cu genunchi plecate jeluiesc cinstitei protopopii pentru preotul Ion Ungureanu ce se află cu şederea în satul nostru Coteşti că până la 23 noembrie următor, ne-am învoit între noi după lege şi am mers cu un fecior al meu la fiica sfinţiei sale şi am hotărât vorba între noi precum se cade şi la 23 al următorului noiembrie s-au săvârşit şi nunta şi la săvârşirea nunţii, de trei ori au fugit noru-mea la pomenitul preot şi a zis de la dânsul către soţii doi, apoi la 11 ale acestei luni dechembrie marţi ne-am pomenit cu pârâtul preot unde vine cu doi pari la spinare şi a intrat în casă ca să ia lada ficii la spinare ca să o ducă la el acasă, dară la mine în casă se aflau vreo trei femei şi am sărit de nu i-am lăsat ca să ia lada fiindcă nu se afla fiul meu acasă, dar el văzând că nu l-am lăsat să ia lada au început a mă înjura şi a mă necinsti care înjurături n-am auzit din grăimi de preoţi, înjurându-mă înjurături de orice, şi de lumânare şi de lege, apoi nu i-au ajuns cu aceste înjurături că cu parii cu care a venit în spinare în casa mea au început a da în mine şi într-o fată a mea şi m-au bătut pe cât i-au fost voia, dar au vrutDumnezeu cu noi că au nimerit un vecin de acolea, anume Nicolae sin Joiţa Bănăţeanu şi au sărit de l-au îmbrăţişat şi l-a scos afară din casă cu toţii din curte şi scoţându-i în uliţă au început a azvârli cu bolovani; dacă nu nimerea acest creştin poate se întâmpla şi omor, dar câte cuvinte i-au venit din gură netrebnice nu se pot cuprinde în această reclamaţie şi încă mai arăt că şi astăzi a venit la casa mea şi au venit şi prioteasa lui şi au bătut şi pe fi-miu Bănică de l-au umplut de sânge pentru ce nu ştiu. De acea cu genunchii plecaţi am alergat la adâncă jeluire a cinstitei protopopii ca să se aducă spre  înfăţişare ca să-ţi dea răspunsul şi cum Duhul Sfânt va lumina pe cinstita protopopie asupră-i.
Plecată supusă
Eu Maria lui Pătraşcu Sîrbu din satul Coteşti jeluitoare” [8].
În acest caz împăciuitorii satului fac un raport: Raport

Plecaţi încunoştinţând cinstitei Protopopii pentru Bănică sin Pătraşcu Sârbu şi Maria Gheorghe Toma că din alte rânduri ce mi-au tot arătat Cîrstina, fata popii, că numita veni în casa lui bărbatu-său din pricină că nu e numai el stăpân asupra ei, ci toţi câţi sunt în casă la socru-său, fără devină de a fi bătută. La noi în alt rând s-au arătat Cîrstina bătută de bărbatu-său cu spinarea toată vânătă, zicând că mai bine ar fi ca să-şi facă moarte şi noi povăţuind-o să mai rabde şi drept că în duminica trecută, ieri, au poftit părinţii ca să o cinstească şi mergând de la cârciumă surprinsă că i-au auzit înainte giner-său Bănică, cu frati-său Toma, ci au îngrămădit-o în mijlocul uliţei şi sărind popa ca să o scoată, numiţii au pus mâna pe popă; văzându-i că se teme de noi, am sărit şi noi suptiscăliţii, ca să-i despărţim şi zicându-le ca să nu facă pricină că de ce nu-l lăsăm pe popa să-l bată şi să-l rază.
1846 februarie 25
Eu Duţă Băgneanu, împăciuitor; eu Bănică sin Ion Becuţ; eu Nicolae Ioniţă Bănăţeanu, martor, scriitorul satului Ion popa Ion[9].

Cărţi de cult - La biserica  satului se găsesc cărţi de cult vechi: 1.-Octih, 1712; 2.- Evangheliar, 1760; 3.- Triod, 1772; 4.- Triod, 1793; 5.- Cazanie, 1813; 6.- Mineiul lunii septembrie, 1827; 7.- Tipic bisericesc, 1851.

 Acte de stare civilă. Născuţi: 1.- Constantin, fiul Ioanei sin Nicolae Mihai şi al lui Ion sin Ancuţa Cosăvoaie, naş fiind Ilinca sin Duţă, născut la 5 ianuarie 1850; 2.- Ecaterina, fică a Zoiţei sin Dumitru şi a lui Stoica sin Coman, naş fiind Stoica Erjanu, născută la 2 martie 1850; 3.- ioana, fică a lui Zmaranda sin Vintilă şi a lui Nicolae sin Piţa, naş fiind Joiţa sin Uţa Niţului, născută la 14 martie 1850; 4.- Ioana, fica Dafinei sin Oancea şi a lui Constantin sin Niţă, naş find Ioana sin Ecaterina, s-a născut las 20 martie1850; 5.- Ion fiu al Păunei preoteasa sin Despa şi al preotului Gheorghe sin preotul Nicolae Albuţ, naş fiind Pătraşcu Sârbu, născut la 12 mai 1850; 6.-Gheorghe, fiul Ecaterinei sin Bănică Pătraşcu Bos şi al lui Nicula sin Simion Vintilă, naş fiind Gheorghe sin Niţă Vintilă, născut la 6 iunie 1850; 7.-Ioana, fica Ilincăi sin Pătraşcu Sârbu şi a tatălui necunoscut, naă fiind Necula Simion Vintilă, născută la 4 iulie 1850; 8.- Ştefan, fiul Joiţei sin Aldea Beldiman şi a lui Nică sin Simion Vintilă, naş fiind Petre sin Niţă Vintilă, nşscut la 18 iulie 1850; 9.- Ecaterina şi Maria, fice ale Ioanei sin Hera şi a lui Teodor sin Bănică Pătraşcu, naş fiind Dinică Vlădescu, născute la 22 iulie 1850; 10.- Maria, fica Dobrei sin Niţu Bădulesii şi a lui Ene sin Nicolae Ungureanu, naş fiind Iosif Nemţoiu, născută la 9 august 1850; 11.- Aspra, fica Mariei sin Oancea şi a lui Nicolae sin Mihai Sârbu, naş finnd Aspra, soţia lui Nicolae Sârbu, născută la 14 august 1850; 12.- Ioana, fica Bălaşei sin Pârtuşi a lui Nicolae Vişoiu, naş fiind Marin Mazilu, născută la 17 august 1850; 13.- Ioan, fiul Mariei şi a lui Gheorghe sin Ancuţa Gosăvoaie, naş fiind Maria sin Preotul Gheorghe Albuţ, născut la 2 septembrie 1850; 14.- Ioana, fica Dobrei sin Piţa creţeasca şi a lui Gheorghe sin Niţă Voican, naş fiind Stanca sin Dumitru Floarei, născută la 2 septembrie 1850; 15.- Dafina, fica Ecaterinei sin Dumitrache şi a lui Iosif Nemţoiu, naş fiind Constantin sin Uţa, născută la 28 septembrie 1850; 16.- Bălaşa, fica Mariei sin Marin Mazilu şi a lui Nicolae sin Despa, naş fiind Maria sin Despa Caţaoneasca, născută la 28 septembrie 1850; 17.- Ion, fiul Mariei sin Preoteasa Voica şi a lui Ion sin Ioana Andriţoaie, naş fiind preotul Ion Ungureanu, născut, la 3 octombrie 1850; 18.- Ecaterina, fica Bălaşei sin Niţă Vlăsceanu şi a lui Trandafir sin Zamfira, naş fiind Maria soţia lui Nicolae Cuculeţ, născută la 20 noiembrie 1850; 19.- Constantin, fiul Zamfirei sin Arsene şi al lui Nicolae Dorcioman, naş fiind Gheorghe Croitoru, născut la 3 decembrie 1850; 20.- Ştefan, fiul Anei Dinu şi al lui Nicolae sin Gheorghe Croitoru, naş fiind Ştefan sin Tudora, născut la 10 decembrie 1850;
Cununaţi: la 12 ianuarie 1850, s-a cununat Ion văduvu sin Nicolae Sârbu cu Păuna fata lui Pătru Spânu din Furnicoşi, naş fiind Nicolae sin Niţu Vintilă cu soţia sa Nalama sin Şerban Duţescu; la 22 octombrie 1850, Radu sin Ioan Becuţ se cunună cu Maria sin Enache din satul Godeni, naş fiind Nicolae sin Piţa  cu soţia sa Smaranda sin Vintilă. Decedaţi: Stanca sin Nica adecedat la 4 ianuarie 1850; la 15 septembrie 1850 a murit Iosif Nemţoiu; la 3 octombrie 1850 a murit Constantin Lăcătuşu, rob al lui Dan Dumitrache Tarbă; la 23 noiembrie 1850 a murit Nicolae Poduicu; la 14 decembrie 1850 a murit Barbu sin Oancea Mazilu[10].
Învăţătorul Gheorghe Becuţ care a încercat să valorifice tradiţia locală spunea că cel mai vechi locaş al bisericii a fost în stânga râului, aproape de pod, mai jos de casa lui Gheorghe Nicolae Voican. Un alt locaş a fost mai la răsărit de cel actual şi purta hramul Cuvioasa Paraschiva. Locaşul actual a fost construit prin stăruinţa preotului Muşetoiu. A fost renovat la 1907 prin stăruinţa preotului Bănăţeanu când s-a valorificat pădurea din Valea Morii. A mai fost renovat de preotul Nicolae Stăncioiu, la 1945, prin ajutoare. Preotul Badea în funcţie în prezent, a sprijinit refacerea împrejmuirii. Un act menţionează că la 21 aprilie 1686 s-a vândut jumătate de delniţă de la biserică. Crucea din zidul bisericii este datată din vremea lui Grigoraşcu Vodă - tălmăcirea este redată la capitolul Inscripţii - din 1584, citită de Tocilescu la 1902, neobservând că la acea dată era voivod Petru Cercel, se pare însă că raportarea datei a fost eronată. Data probabilă ar putea fi 1664, care corespunde şi ca an al domniei - al primei domnii - a lui Grigore Ghica. Despre cărţile de cult nu putem spune mai mult, ele au fost văzute şi de Becuţ; le-am văzut împreună cu preotul Badea şi le-am consemnat la acest capitol.
S-a crezut că cel mai vechi preot a fost Radu, feciorul lui Dumitru Slujitorul sau Stegarul, nepotul lui Tatul Hârticescu, văr cu preotul Gheorghe cu care a slujit. Au urmat: popa Petre şi popa Savu; apoi Nicolae Slăniceanu şi Ion Nicolae Slăniceanu; apoi popa Becuţ şi popa Nicolae Becuţ din anii 1812-1836; apoi Gheorghe Albuţiu din anii 1836-1870; apoi Ion Popescu Muşetoiu, Gheorghe Bănăţeanu, Nicolae Stăncioiu, Gheorghe Nicolae Bănăţeanu, Dumitru Roman, Gheorghe Becuţ şi Nicolae Badea. Din sat s-au ridicat şi alţi preoţi: Nicolae Gheorghe Bănăţeanu, fost preot la biserica din Schei, Gheorghe Gh. Bănăţeanu, fost preot la biserica Flămânda şi Ion Gh. Becuţ, preot în Valea Mare şi fost protoiereu. Se menţionează cântăreţul Gheorghe Becuţ, diaconii Staicu şi Codorean; în prezent cântăreţul Petre Croitoru.
Ciomitirul se află în incinta bisericii şi a fost consolidat recent zidul împrejmuitor. La 1872, atât pentru Coteşti, cât şi pentru alte comune s-.a pus problema să se despartă cimitirul de biserică: locuitorii nu au fost de acord şi hotărârea lor a fost semnată între alţii de Bratu Badea Voican, Gheorghe Pădureanu, Constantin Dorcioman, primarul Zamfir Voican şi notarul Nicolae Petrescu.
Monumentul eroilor este amplasat în faţa Căminului Cultural. Dintre eroi, o menţiune specială se cuvine sergentului Nicolae Tudora, mort la Giuvala, în noaptea de 15 spre 16 august, alături de colonelui Poenaru Bordea, cei dintâi eroi de răsboi[11].
Revenind la preoţi, menţionăm pentru epoca mai nouă figura preotului Nicolae Stăncioiu, decedat la 1 octombrie 1952, în urma unui accident. S-a născut în comuna Domneşti în anul 1909 şi a absolvit şcoala normală din Câmpulung. A dat diferenţă de liceu şi seminar şi a urmat cursul superior al seminarului din Craiova, pe care l-a absolvit în 1929., A urmat apoi Facultatea de Teologie şi s-a preoţit pe seama parohiei Coteşti, în 1935. Meritele sale au fost scoase în evidenţă de preoţii Ilier Dragomirescu, Virgil Duţoiu, Ion Becuţ, D. Manolescu şi învăţătorul Ion Negoescu, directorul şcolii[12].
Monumentul eroilor a fost ridicat prin iniţiativa şcolii şi a Băncii Populare la 20 iulie 1921. Sunt menţionaţi ostaşii căzuţi în cel de al doilea război mondial[13]: Palaghiu I. Nicolae - sergent, 1938; Palaghiu I. Ion - caporal, 1944; palaghiu F. Gheorghe- soldat, 1945; Dumitrescu I. Gheorghe - caporal, 1941; Bucur S. N. Constantin- caporal, 1936; Liţă Gheorghe Nicolae - soldat, 1944; Gheorghe N. Tiţă - soldat, 1945; Şuică I. Ion - sergent.

 

 
--------------------------------------------------------------------------------
 
[1] Preotul Ion Răuţescu, Monografia Câmpulung-Muscel, 1943, pag. 275-276.
[2] Preot Ion Răuţescu, ibidem, pag. 319.
[3] Textul este puţin citeţ. Se poate presupune că este vorba de haine.
[4] Arhiva Protoeriei de Muscel. Dosar nr. 245/pag. 91. Jalba lui Bănică Pătraşcu împotriva soţiei sale Cârstina.
[5] Cerere, pretenţie.
[6] Vechea biserică cu stânjenul pe dânsa nu mai este în fiinţă.
[7] Actul s-a produs după hotărnicia de 24 boieri din 1749.
[8] Arhiva Protoieriei Judeţului Muscel - Dosarul nr. 245/fila 107. Reclamaţia Mariei Pătraşcu Sîrbu.
[9] Ibidem dosar nr. 2435, fila 108.
[10] Ibidem, dosar nr. 457, pag. 120-124.
[11] Gheorghe Becuţ în manuscrisul său „Monografia satului Coteşti” (1963): mărturii culese de la Nicolae Iacobescu, fost contabil şi notar, Nicolae D. Andriţoiu, Vasile Croitoru şi Gheorghe D. Andriţoiu, în anii 1970-1973.
[12] Glasul bisericii nr. 11- 12/1952, pag. 599.
[13] Majoritatea eroilor sunt din Capul Piscului reliefaţi cu cei din Coteşti în perioada când ambele sate erau contopite.

 


Pagina anterioară: Şcoala şi Cultura
Pagina următoare: Administraţia de Stat


godeni.ro este un site web realizat şi găzduit de Mihail Dumitrache pentru COMUNA GODENI.  Toate drepturile asupra materialelor prezentate pe acest site aparţin în exclusivitate producatorului!
Copyright © 2007 Mihail DUMITRACHE.