ECONOMIA SATULUI

1. Viaţa economică.
2. Agricultura.
3. Subsolul.
4. Meseriile.
5. Creşterea vitelor.

1. Sat de proprietate moşnenească, inclusiv devălmăşia, satul Coteşti a păstrat acest caracter până în anii 1780-1786, când cele şaptesprezece cete au ieşit din indiviziune. Moşnenii din Coteşti au fost recunoscuţi ca moşneni de multă vreme. Într-un zapis din 28 martie 1674, citat de profesorul Gheorghe Părnuţă, Coteştii sunt martori la întocmirea acestui zapis. Este vorba de nişte drepturi cumpărate de Gheorghe Calu din Rucăr, din Boteni, drepturi din muntele Boteanu[1]. Coteştii în trecut şi astăzi s-au specializat în cultura pomilor fructiferi: mere creţeşti, aurii, ionatane, văratici, podgoreni, parmen auriu şi alte soiuri, dând o producţie anuală de 100 de vagoane. Fertilizarea solului se face anevoie. Din această cauză ei sunt mai mult cultivatori de zarzavaturi şi formează o treime din piaţa neorganizată a Câmpulungului; merele sunt vândute pe pieţe mai mari din ţară, inclusiv a Bucureştiului. Sursa de bază o formează mineritul pe care îl fac în mina de la Godeni, Berevoieşti şi Schitu-Goleşti. Satul a avut moară pe râul târgului, pe Bughea unde se mai zice şi acum „la moară”. Drumului care ducea la moară de la Grădiştea i se spunea Calea Morii, cum i se spune şi astăzi. S-a practicat şi moara de vânt pe Vârful Stegarului; unei văi din apropiere i se spune Valea Morii. Moara de pe Bughea a fost proprietatea boierului Lucian Viereşanu. Politica impozitelor excesive a făcut ca satul Coteşti să piardă două sate: Iaşul şi Răugenii.
Situaţia economiei raportată de sat pentru anul 1886 se vede din situaţia anexată, dar la 4 octombrie 1887, subprefectura de Nucşoara raportează pentru satul Godeşti: 10800 vedre de prune şi 100 de boi. Cifra de 2 vagoane de litri de ţuică este împuţinată pentru acea vreme. în 1896, cifrele prezintă aspecte noi: 200 de boi, 150 de vaci, 300 de oi, 60 de râmători[2]. Coteştii nu au excelat în creşterea porcilor. Alte date: 400 de care de fân, 80 de boi, 170 de vaci, 200 de oi, 140 de râmători; creşte producţia de fân; scade numărul de vite mari, creşte şi numărul porcilor. În 1899, economia se prezintă astfel: 800 de kg de fân la hectar, 130 de boi, 143 de vaci, 280 de oi, 200 de capre, 250 de râmători; 65 hectare de porumb; 2 hectare de cânepă. Este menţionat un rotar[3]. Producţia de porumb se cultivă pe 130 de pogoane.

2. Agricultura în satul Coteşti parcurge linii sinuoase; la început s-a pus bază pe suprafaţa păşunabilă. Având asigurate păşunea pe timpul verii şi nutreţurile necesare iarna, creşterea vitelor se afla în plin avânt. Pe parcurs a crescut suprafaţa cerealieră dar a scăzut suprafaţa păşunabilă. Munca agricolă era reorganizată, de multe ori se desfăşura la întâmplare, cu lipsă de inventar, lipsă de braţe de muncă. Cerealele nu au preţ, pământul se pulverizează, locuitorii iau calea oraşului. Aşa se explică faptul de a se trece la transformarea socialistă a agriculturii prin înfiinţarea întovărăşirii agricole „Nicolae Bălcescu” în 1956 şi cu Gospodări Agricolă Colectivă în 1961. Oamenii s-au convins că agricultura trebuie văzută într-un cadru larg, într-un cadru de mari perspective. Pentru aceasta se cere acţiune şi clarviziune. Presa are bune aprecieri cu privire la activitatea defăşurată de Cooperativa Agricolă de Producţie „Capu-Piscului”.

3. În Rugeanca există straturi de cărbune lignit, dar din cauza lipsei de mijloace transport nu s-a putut exploata. Ion Nica, tehnician de mine, spunea că a efectuat mai multe explorări. Stratul de cărbune este de 1 m şi 80 cu o intercalaţie de 15 cm argilă şistoasă. A avut convingerea că nu peste mult timp va începe şi în Coteşti exploatarea de cărbune[4]. Au făcut perimetre Nicolae Dumitraşcu şi Ion Diaconu din Godeni, Dumitru Cociu şi Banca Generală a Ţării Româneşti. „Lignitul” care era susţinut de aceasta a preferat terenuri mai avantajoase: mai mult cărbune şi mai puţine cheltuieli. În anii noştri această exploatare de cărbune a devenit realitate, însă ea se află deocamdată în faza începătoare.

4. Meseriile practicate în Coteşti au început cu meşteşugul brutăriei şi apoi s-a trecut pe o scară mai întinsă la minerit şi la alte meserii calificate: şoferi, electricieni, mecanici, strungari şi sudori. În sat totuşi se practică meserii izolate în mici ateliere particulare.

5. Deşi satul are două trupuri de izlaz convenabile, Mestecenii şi Valea Morii, suprafaţa păşunabilă descreşte în favoarea producţiei cerealiere şi a legumelor. Punându-se accentul pe îmbunătăţirea suprafeţelor păşunabile, implicit s-a sprijinit creşterea vitelor, dar creşterea populaţiei a impulsionat creşterea producţiei cerealiere. în 1886, satul avea 127 capi de gospodărie, 200 care de fân, 300 de boi, 300 de vaci, 200 de oi, 50 de capre, 14 cai şi 100 de râmători[5]. În 1896-135 de capi de gospodărie, 400 de care de fân, 200 boi, 150 vaci, 300 oi şi 60 de râmători[6]. În 1899-143 de capi de gospodărie, 1800 kg. fân la hectar, 130 de boi, 143 de vaci, 280 de oi, 200 de capre şi 250 de râmători[7].

--------------------------------------------------------------------------------
 
[1] Ibidem nr. 5817.
[2] Dosar nr. 51/1896, Arhivele Statului Argeş, fond Prefectura de Muscel.
[3] Dosar nr. 45/1899, ibidem.
[4] Răspunsul lui Ion Nica la scrisoarea lui Gheorghe Becuţ, din 12 octombrie.
[5] Dosar nr. 16/1886. Arhivele Statului Argeş, Fond Prefectura de Muscel.
[6] Dosar nr. 51/1896, ibidem.
[7] Dosar nr. 45/1899, ibidem.